…
De cand am inceput sa fac site’ul ma gandesc care va fi primul post pentru “blog” … si asta dureaza de ceva timp…
M’am gandit sa scriu despre cum am inceput noi, de ce ?, si tot asa… dar tot nu era bine…
Apoi, mi’a venit ideea…
In urma cu 3 ani si jumatate, mai mult sau mai putin raportandu’ne la ziua de astazi, intra in curtea fermei un … … care ne intreba daca vrem un cal. Am iesit la poarta, am vazut calul, mare, gras, parea ingrijit si atat. Cand proprietarul la bagat in curte, a durat fix 2 minute pana s’a dezlantuit.
Asa era un cal care cu doar cateva saptamani inainte fusese armasar… ati inteles ideea.
Sarea in doua picioare, necheza si tot timpul era de un nerv de nestapanit, nici chiar de proprietarul lui (nu ii pot spune stapan), stapanii au un respect pentru animalele lor.
Dupa cateva minute de discutii ne-am inteles sa ne lase calul pentru vreo doua saptamani de proba, normal, daca iei un cal pe care iti doresti sa’l faci cal de calarie si mai ales de agrement, trebuie sa vezi temepramentul, altfel … risti, si noi nu riscam…
A doua zi …. este greu de explicat ce s’a intamplat, nimeni nu se putea apropia de cal, musca, lovea, necheza, era nervos tot timpul, abia atunci am remarcat privindu’l mai bine “in ochi” ce se intampla.
Nu am vazut niciodata, dar absolut niciodata un cal cu o privire atat de dura, de rece si goala, nu trista, goala… pentru toti cei care au mai vazut cai, ar putea intelege. Fata lui era atat de osoasa, de slaba si dura incat am fost socat, de ce nu speriat pana la urma, doar eu urma sa fac antrenament cu el…
A durat doua saptamani sa il invatam sa manance mere, a acceptat seaua cu usurinta, pentru ca fusese inhamat si accepta harnasamentul, dar din pacate in primele 5 secunde calare am “zburat” amandoi in galop catre copacii din spatele manejului, am transpirat, am muncit, l’am mangaiat … si … dupa doua saptamani de chin, am hotarat sa’l oprim noi.
Calul nu fusese mangaiat niciodata, singurele lovituri fusesera cele de bataie, era un cal speriat care nu stia ce este o mangaiere, nimeni nu’i daduse vreodata un mar, sau un morcov, nimeni nu vorbise cu el in soapta, doar in strigate si tipete. Nu pot uita sub nici o forma privirea dura, putini oameni se apropiau de el la inceput si multi aveau dreptate sa’l ocoleasca, inca lovea, inca musca si inca nu stia ce i se intampla. Nu l’am scos din boxa decat la antrenamente singur in manej timp de 6 luni, caii nostrii treceau pe langa el doar pe linia grajdului, nu au stat impreuna deloc… dupa 6 luni am inceput integrarea lui in grupul cailor nostrii, dar nu o sa va dau detaliile antrenamentului, ideea este ca a durat mult… prea mult, la un moment dat ne puneam intrebari daca am ales sau nu calul potrivit… dar cand m’am urcat pe el prima oara m’i s’a parut potrivit … acum parca ma indoiam de decizia luata…
Imaginati’va ca a trecut 1 an si jumatate… da, chiar un an si jumatate de antrenament, de socializare de mangaieri, de mere, de vorbit in soapta, de pupaturi si … intr’o zi, o fata de 8 ani, care venea la calarie de cateva luni, si’a exprimat “inca odata” dorinta de a incaleca pe el… eram la antrenament de vreo ora impreuna cu ceilalti cai, am ezitat, copila si’a exprimat din nou dorinta si in clipa aceea am facut un pas important amandoi … si a fost prima zi in care l’am intalnit pe Arak … caci despre el este vorba…
A fost prima zi in care un cal care nu stia sa manance mere, stia doar sa muste si sa loveasca, un cal care trasese la caruta timp de 2 ani si jumatate in conditii inumane, s’a transformat imediat…
Fetita s’a apropiat de el, l’a mangaiat, l’a pupat pe nas, am ajutat’o sa urce iar calul naravas, cu fata osoasa si privirea ucigatoare, s’a transformat intr’un cal frumos, cu o privire blanda si un pas mic si sigur, care iti transmite siguranta ca nu vei avea probleme cand esti calare… un cal, care a ascultat impecabil un copil de 8 ani, care dupa ce a descalecat l’a rasplatit cu un mar, marul pe care s’a chinuit 2 ani sa invete sa’l manance… pentru ca nimeni nu’i daduse pana atunci nici mar si nici pupici…
Astazi, ARAK este cel mai bun cal “terapeut” al nostru, este calul pentru care avem povesti gramada, este un cal care a produs sudoare, lacrimi si zambete tuturor celor care l’au incalecat si celor care l’au cunoscut. Este calul cu cel mai mare succes la copii si acum ne punem intebarea, oare ce s’a intamplat cu privirea rece si dura?
Dupa un an si jumatate, fostul proprietar a venit din nou la poarta noastra. A fost uimit cand a vazut copii calare pe el, si ca orice proprietar care se respecta si isi recunoaste “obiectul” l’a strigat … Arak a recunoscut vocea, s’a intors o secunda, s’a uitat, apoi la indemnul calaretului copil de pe el si’a vazut de drum, acum avea alta treaba, alta misiune si alt scop. Oare si’a uitat trecutul ? Eu zic ca nu, pentru ca altfel nu ar fi fost calul de acum.
Va invit sa’l intalniti pe ARAK, asa cum l’am intalnit eu, sa’i aduceti un mar si un pupic … le va primi oricand cu placere.
In poza de mai sus, Arak in timpul unei sedinte de Hipoterapie.
… daca vă plac articolele noastre, le puteti “sherui” folsind link’urile de mai jos …
