… vine ploaia …
Poveste scrisa de: Ana Irina S.
Am sarit din sa si am slabit imediat struna calului meu pentru a-l lasa sa se infrupte cu pofta din iarba verde si deasa. Merita cu prisosinta, m-a dus intr-un galop iute ca vantul pana in varful dealului, fara sa se impotriveasca. Stia ca imi place asta, iar eu stiu ca ii place sa pasca aici: ne intelegem fara sa fie nevoie sa ne vorbim.
M-am aruncat istovita in iarba verde, plina de flori galbene de papadie, aruncate ici-colo de parca un pictor neinspirat s-a grabit sa-si termine repede peisajul si si-a folosit pensula la intamplare. M-am intins pe spate si am privit cerul insorit, de un albastru ireal, pe care acelasi pictor a asezat niste nori albi si pufosi, plutind dusi de vant intr-o parte si alta.
“Zbbbbrrrrrr!” Dintr-un stejar batran din apropiere si-au luat zborul doua mierle si s-au inaltat sus, tot mai sus, de parca doreau sa se aseze impreuna pe norul pufos. Apoi, au revenit ca doua ghiulele catre pamant: se alergau una pe alta si se impingeau in joaca, aratandu-si iubirea.
Parca la semnul mierlelor jucause, totul in jurul meu incepuse sa prinda viata. In iarba din jurul meu se auzea un greiere laudandu-se in usa casei lui: “cri-cri-cri”. Langa capul meu, pe o papadie plapanda a poposit un fluture alb, pe care pictorul meu nepriceput isi incercase pensulele: puse-se si albastru si rosu la gramada, completase pe ici-colo cu galben aprins, rupt din soarele dogorit de deasupra. Nici nu a apucat sa se odihneasca prea mult ca a si fost gonit de o albina harnica, grabita sa-si umple galetusele cu nectar. L-a gonit imediat pe fluturasul zglobiu, parca zicandu-i: “Hai, repede, pleaca de aici! Nu vezi ca am treaba?”.
Am ridicat privirea din iarba si am privit in zare, la locul in care natura imbratiseaza cerul si pornesc joaca, asemeni mierlelor jucause care alearga acum pe cer. Poate ca acolo este locul in care greierasul galagios se poate urca pe norul cel pufos de sus, albinuta ce grabita isi poate odihni aripile ostenite pe o raza de soare, iar fluturasul colorat se poate lauda cu petele lui galbene, facandu-le invidioase pe stelele cele stralucitoare.
O pala de vant lovi usor varful ierbii si a facut-o sa se indoaie usor, iar tot zgomotul din iarba inceta ca la comanda. M-am ridicat usor si am privit in dreapta mea, pe deasupra palcului de copac. Acolo, cerul albastru’ smarald se transforma intr-un gri morocanos, prevestitor de rele. Liberta, calul meu iubit, si-a ridicat capul din iarba si a privit si ea spre norii amenintatori si a nechezat usor.
“Da, Liberta, cred ca este timpul sa plecam si noi de aici!”. I-am imbratisat usor gatul pentru a-i strange la loc struna. Apoi m-am ridicat din nou in sa si am pornit usor spre casa. Totul in jurul meu era cuprind de o liniste mormantala. Toti s-au ascuns de frica norilor negrii care urmau sa ajunga deasupra poienitei.
… daca vă plac articolele noastre, le puteti “sherui” folsind link’urile de mai jos …
